(Unor telectuali).
De atâtea gânduri sumbre,
Am uitat esențialul
Și mă-ntreb cum e mai bine,
Să-i zic cal, să-i zic măgarul?
După cum se manifestă
Nărăvaș calul n-așteaptă,
Mai că l-aș lovi în țeastă
Dar te pomenești că-i crapă.
Tigve goale și soioase
Ifose de telectuali,
Încă tot mai rod la oase
Și-și fac veacul între barmani.
Că prin fundul sticlei iată
Toate ei le văd pe dos,
De eram mai tinerică,
Mi-ar fi spus cu glas mieros.
Că, măi dragă, talent este
Dar se cere promovat,
Trebui să treci niște teste,
Te pricepi la mângâiat?
Mă pricep eu dar depinde,
Cu o jordie mai mare,
Ce v-aș arde de v-aș prinde
Sau cu-n făcăleț pe șale.
Să le spun că-n loc de creier
Au în capul lor tărâțe,
Îl pun jos cât sunt de fraieri
Și se-apucă să-l mănânce.
Sensul versurilor
Piesa este o satiră la adresa unor pseudo-intelectuali corupți și ipocriți, care își folosesc poziția pentru a profita de alții. Versurile exprimă dezgust și dorința de a demasca aceste personaje.