Un țigan avea o casă,
Doi copilași și-o nevastă,
Țiganca era frumoasă
De-i făcea lumină-n casă,
Țiganul cam urâcios,
Urâcios și mofturos,
Mai venea și noaptea beat
Și-și bătea nevasta-n cap,
Țiganca s-a supărat
Și-a luat drumul și-a plecat,
A ajuns la Calafat
C-un boier s-a măritat.
Plâng Gheorghiță și Tincuța,
Plâng mereu după măicuța:
– Tată, de n-aduci pe mama
Amândoi ne facem seama!
Ani de zile-au colindat
Și-au ajuns în Calafat,
Trecând pe lângă o poartă
Copilașii strigă: – Tată,
Ia uite-o pe mama noastră,
Uite-o colo la fereastră,
Uite-o, tată, la terasă
Stă cu boierul la masă.
– Dă-mi, boierule, nevasta,
Mi se risipește casa
Că nu e cocoana ta,
Asta e țiganca mea,
Asta e țiganca mea
Și-am doi copilași cu ea.
– De-o vorbi pe țigănește
Ți-o dau precum se găsește,
De nu știe țigănește
Îți iau gâtul ca la pește,
De nu știe țigănește
Îți iau gâtul ca la pește.
Și țiganca ce-a facut?
Tot părul din cap și-a rupt,
N-a mai vrut nici avuție,
Nici un fel de bogăție,
Și s-a-ntors cu ei acasă
Și de-atunci e mai frumoasă.
Sensul versurilor
O poveste tristă despre o familie destrămată din cauza violenței și a sărăciei, dar care se reunește în final datorită iubirii materne și a regretului. Piesa explorează teme precum importanța familiei, consecințele violenței domestice și puterea iertării.