Tot iubind prin Teleorman
Ți-a ajuns părul bălan,
Erai tânăr ca un fir,
Ca un fir de trandafir,
Acum ai îmbătrânit,
Dar ți-e gândul la iubit.
Ochii văd, inima cere,
Nu mai ai nicio putere,
Calu-ți șade fără șa,
Iubești doar cu inima,
Iubești doar cu sufletul
Ca mine cu cântecul.
Nime-n lume nu se-nșală
Ca flăcăul când se-nsoară
Pune patru boi la car
Și-și aduce of și-amar,
Nu e of de-o dimineață,
Oful lui e pentru-o viață.
Aolo, ce să mă fac,
Dragostea nu are leac,
N-are leac, nu se-mprumută,
De ea zace lume multă,
De ea am zăcut și eu
Și-am la inimă dor greu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul și melancolia legate de trecerea timpului și de o dragoste pierdută. Vorbește despre îmbătrânire, amintiri și despre faptul că inima tânjește după iubire, chiar și atunci când puterile fizice sunt în declin. Dragostea este prezentată ca o forță puternică, dar și dureroasă, care lasă urme adânci.