– Măi neicuță supărat,
Ce stai în poartă răzmat,
Ori carul ți s-a stricat,
Ori grâul nu ți-ai cărat?
– De car și de boi nu-mi pasă
C-o am pe Ioana frumoasă
De-mi face lumină-n casă.
– Tu cu Ioana când te-ai luat
Multă lume-a mai oftat,
Decât ea a plâns mai rău,
Inima dintr-un flăcău,
Avea ochi de viorele,
Cămașă cu râurele
Și cizme cu zorzonele.
Frunzuliță, bob sacâz,
Duminică pe la prânz
Treceau porumbei pe sus
Îi duceau Ioanei răspuns,
Ea-aștepta în bălării
Unde s-au iubit întâi
Și-au tăiat mărul felii,
Femeia care iubește
Umblă cu papucii-n dește
Și de umbră se ferește.
Refren:
Lai, lai, lai, lai, lai, lai, la,
Ține-o, Doamne, pe Ioana
Să nu piară dragostea!
Sensul versurilor
Cântecul prezintă povestea unei iubiri pierdute, văzută prin ochii unui flăcău care suferă după Ioana. Versurile evocă un sentiment de nostalgie și regret, subliniind frumusețea și puritatea iubirii din trecut.