Măi, neicuță, supărat,
Ce stai în poartă răzmat?
Ori carul ți s-a stricat,
Ori grâul nu ți-ai cărat?
De car și de boi nu-mi pasă!
O am pe Ioana frumoasă
De-mi face lumină-n casă!
Lai, lai, lai, lai, lai, lai, lai, la
Ține-o, Doamne, pe Ioana,
Să nu piară dragostea!
Tu cu Ioana când te-ai luat,
Multă lume a mai oftat,
Decât ea a plâns mai rău
Inima într-un flăcău!
Avea ochi de viorele,
Cămașă cu răurele,
Și cizme cu zorzonele!
Lai, lai, lai, lai, lai, lai, lai, la
Ține-o, Doamne, pe Ioana,
Să nu piară dragostea!
Frunzuliță bob sacaz,
Duminica pe la prânz,
Treceau porumbei pe sus,
Îi duceau Ioanei răspuns
Ea-aștepta în balării
Unde s-au iubit întâi,
Și-au tăiat mărul felii!
Femeia care iubește
Umblă cu papucii-n dește
Și de umbră se ferește!
Lai, lai, lai, lai, lai, lai, lai, la
Ține-o, Doamne, pe Ioana,
Să nu piară dragostea!
Lai, lai, lai, lai, lai, lai, lai, la
Ține-o, Doamne, pe Ioana,
Să nu piară dragostea!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea profundă și admirația pentru Ioana, implorând divinitatea să o ocrotească și să mențină vie această iubire. Versurile evocă imagini idilice și amintiri ale începuturilor relației, subliniind impactul pe care Ioana îl are asupra vieții naratorului.
