Ghiocei și mărgărit,
Puiul meu cel mai dorit,
Ce tată te-a presădit,
Ce tată te-a tâmplărit?
Că un pui așa frumos
Și la vorbă cumpănos
Pe-aici nu s-a mai ivit
De când tu te-ai răzlețit!
De-aș avea eu o putere
De pe unde ești te-aș cere,
Aș da jalba și c-un franc
Să te-aduc unde mi-e drag,
Aș da jalba și c-un timbru
Să te-aduc unde mi-e gândul,
C-am în mine-atâta dor
Pot să dau și florilor.
Inimioara mie-mi spune
C-ai să vii în vis anume,
Nici târziu și nici devreme,
Când dorul o să te-ndemne,
Și-atunci pragul casei mele
Luminat de multe stele,
Pragul meu din lemn de fag
Va înmuguri de drag,
Dintr-un grâu cules de mine
Eu ți-aș frământa o pâine
Tot cu lacrimi din ochiuți
Să nu poți să mă mai uiți.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al cuiva drag, pierdut sau absent. Vorbitorul ar face orice pentru a-l aduce înapoi, chiar și să-l hrănească cu pâine făcută cu lacrimi, pentru a nu fi uitat.