Firicel și bob năut,
Neic-al meu ăl de demult
Când te iau cu de-amănunt
Din creștet până-n pământ
Nu mă satur să mă uit
Că tu ești frumos în toate
Și ai vorba cu dreptate,
Vorba ta e mângâioasă
Mi-a lăsat inima arsă.
Când văd sprâncenele tale
Ălea lungi și subțirele,
Sprâncene negre-mbinate,
Hai să le picăm cu lapte
Or mai pierde din păcate,
Hai să le stropim cu vin
Să mai micșorăm din chin,
Să le ungem nițel cu miere
Să facem chinul plăcere.
Tu ai și mintea deșteaptă
Că-mi trimiți scrisoarea simplă,
Nu o hârtie cu timbruri
Să pui dușmanii pe gânduri
Să ne-o oprească pe drumuri,
C-așa-i mintea de român
Până moare de bătrân
Nu lasă dorul din sân
De i-ar cădea cu leșin.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și admirația față de un bărbat iubit din trecut. Versurile descriu frumusețea și înțelepciunea acestuia, dar și chinul dorului persistent.