Frunzuliță, rug întins,
Mă culcai în drum nadins,
Mă culcai în drum nadins,
Să-l visez pe neica-n vis,
Dormii de mă săturai
Și pe neica nu-l visai,
Fir-ar ceasu-afurisit
Când plecai după iubit!.
Și dormii pân’ la prânjor
Și nu mai putui de dor,
Și-așteptai pân’ la chindie,
Dar neica nu vru să vie,
Fir-ar ceasu-afurisit
Când plecai după iubit,
Că iubitul e din veci
Cum îl faci așa-l petreci.
Frunzuliță, fir lalea,
Neicuță, dragostea mea,
Dac-aș ști c-ai fi al meu
Aș da ăl din urmă leu
Și ți-aș lua șaretă nouă
Să tăiem satul în două
Și să trecem cot la cot
Să se mire satul tot,
Să ne-alegem loc de casă
Unde-o fi pădurea deasă,
Nu ne plouă, nu ne ninge,
Dragostea nu se mai stinge.
Sensul versurilor
O tânără așteaptă cu dorirea reîntoarcerea iubitului, dar este dezamăgită de absența lui. Exprimă regretul deciziei de a-l urma și speră la un viitor fericit împreună, idealizând o viață idilică alături de el.