Frunzuliță, foi și-o fragă,
Lume, lume, mi-ai fost dragă,
Că din tot sufletul meu
Ți-am cântat și-ți cânt mereu,
Lumea bună mă iubește,
Lumea rea mă dușmănește.
Mulți ar vrea ca să mă vadă
Ca pe-un bulgăr de zăpadă
Topit de-o rază de soare
Pe căldura a mai mare,
Să fiu ca o frunză-n vânt
Și vouă să nu vă cânt.
Dar eu nu mă necăjesc
Știu proverbul românesc
Că românul face haz
Când are mai mult necaz,
De-aș putea din lumea bună
Să scot tot ce-i mătrăgună.
Las’ să-mi trăiască dușmanii
Și eu să le număr anii,
Să mă vorbească urât,
Eu să trăiesc să le cânt,
Eu să trăiesc să le cânt,
Să știu că sunt pe pământ,
Să le cânt, să le doinesc,
Să știu pentru ce trăiesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o legătură profundă cu viața și lume, în ciuda adversităților. Vorbitorul își găsește puterea în cântec și în capacitatea de a depăși greutățile, chiar și în fața dușmanilor.