Lasă vântul să mă bată
Și soarele să mă ardă,
Singură sunt vinovată
Că m-am dorit măritată
Să fiu de bărbat mustrată
Și de soacră judecată.
Că mila de la bărbat
Ca frunza de păr uscat
Dacă vrei să te umbrești
Mai tare te dogorești,
Iară mila de la soacră
Strugurel de poamă acră.
Când eram la mama fată
Mâncam turtă coaptă-n vatră,
O rădeam pe răzătoare,
Mi-era fața ca o floare,
Dar de când m-am măritat
Nu mă opresc din oftat,
Plângeți, ochi, și lacrimați
Că n-ați cătat ce luați.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unei femei după căsătorie, comparând viața anterioară cu cea prezentă, plină de suferință și mustrări. Ea idealizează viața de fată și deplânge decizia de a se mărita, simțindu-se vinovată pentru alegerea făcută.