Inimioară, inimioară,
De-aș putea te-aș da afară
Că tu m-ai adus la stare
De-am făcut dragostea mare,
Nu mai pâlpâi în mine
Ca peștele pe cărbune.
Săraca, inima mea
Cere doctorii să bea,
Cere doctorii să bea
Și-i mai neagră ca tina,
Mult se arde și se frige,
Dar n-are gură să strige.
Fir-ai, dragoste, să fii,
De ce nu mi-ai spus dintâi
Că nu-mi stai la căpătâi
Și pe viață să rămâi,
Să-mi pui mânuța la cap
Și să mă-ntrebi de ce zac?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea provocate de o dragoste neîmpărtășită sau pierdută. Inima personajului suferă intens, comparată cu un pește pe cărbune, și regretă că nu a fost avertizată despre suferința pe care o va aduce dragostea.