Frunzuliță, grâu mărunt,
Inimă cu venin mult,
Când să te mai văd râzând
Să pun masa să mănânc
Cu toți frații mei la rând,
Să nu beau, să nu mănânc,
Numai la ei să mă uit?
Dacă iau o-mbucătură
Mi se face clisă-n gură,
Aduc mâna să-mi fac cruce,
Mâna din cot nu se-aduce.
C-au plecat la Severin
Să-mi aducă buți cu vin,
Poloboace cu pelin,
Mi-e teamă că nu mai vin,
Dorul meu e dor de frate
Cu nimica nu se-mparte.
De-ar fi omul cât un munte
Soarta nu-l caută-n frunte,
Că e omul o nălucă,
Călător gata de ducă,
Soarta chirigiului
Șade-n vârful biciului.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund de frați și teama de a nu-i mai vedea. Vorbește despre soarta omului, efemeră și incertă, și despre legătura puternică dintre frați, un dor care nu se împarte cu nimic.