Frunză verde merișori,
Du-te, dor, la Roșiori,
C-am un foc la inimioară,
Niște friguri mă doboară!
N-am friguri să zac la pat,
Boala mea-i dintr-un bărbat!
Ma poartă pe la fântână,
Acolo-i dragostea bună!
Ma poartă pe la răscruce,
Acolo-i dragostea dulce!
Ziua urc, noaptea cobor,
Fără neica mor și mor!
După gura ce mi-a dat,
Șapte nopți am suspinat!
Șapte nopți și-o săptămână,
M-a știut noaptea cu luna!
Și-un pumn de luceferei,
Semănați de ochii mei
Frunză verde de-aliori,
Du-te, dor, la Roșiori!
Du-te, dor, în pas mai tare,
Aduci la neica scrisoare!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă și suferința unei femei din cauza absenței iubitului. Ea trimite dorul la Roșiori, sperând să ajungă la el și să-i aducă o scrisoare.