Doamne, Doamne, ce mai vis,
Gânduri multe m-au cuprins,
Unde-i tâlcul? Cum să fie
Casa din copilărie
Pe care-o știam pustie
Dintr-o dat-atât de vie
Plină ochi cu nemurele
Ca-n vremea prunciei mele.
Din odaia de la drum
Primenită de Crăciun
Maica Sfântă mi-a zâmbit
Mulțumită c-am venit,
I-am văzut pe-ăi mărunței
Îmbiindu-i Pruncul Ei,
Să-I aduci gutui și mere
Să se joace-n Rai cu ele.
De la cel cu barba sură
Pân’ la cel cu țâța-n gură,
Doamne, bine petreceau,
Pe mine nu mă vedeau,
Îi rugam să mă privească
De mine să-și amintească:
– Sunt Brândușa de-altădată,
Numai fața mi-e schimbată.
Doamne, Doamne, ce mai vis,
Chiar acum m-apuc de scris
Pentru veri și verișoare
Răspândiți prin lumea mare:
– Luați copiii și nepoții
Și veniți acas’ cu toții,
Să aprindem toți făclii
Pe la casele pustii,
Cerurile sunt deschise,
Lămpile să fie-aprinse,
Să-ncălzim căsuțele,
Să cântăm colindele!
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia Crăciunului din copilărie și dorința de a reuni familia acasă. Naratorul își amintește cu drag de vremurile trecute și îndeamnă la celebrarea Crăciunului împreună, reînnodând legăturile familiale.