Copiliță cu părinți,
La ce focul te măriți,
Te grăbești la măritat
Ca floarea la scuturat,
Că mila de la părinți
Anevoie ai s-o uiți,
Că mila de la bărbat
Ca frunza de păr uscat
Te dai să te răcorești
Și mai rău te coleșești.
Miresică, mireșea,
Roagă-te de nașa-ta
Să nu-ți puie ghirlanda,
Să-ți mai lase cosița
Gătită de mama ta
Și de surioara ta,
C-ai să te mai vezi iar fată
Când o da lapte din piatră,
Când o face plopul mere
Și răchita micșunele.
Săriți, flori, de-mbobociți,
Mie nu-mi mai trebuiți,
Mie când îmi trebuiați
Voi abia îmboboceați,
Săriți, flori, de stați ca macul
Că mie mi-a trecut veacul,
Azi mai sunt cu fetele,
Mâine cu nevestele,
De marți cu mătușile,
De miercuri cu babele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul și tristețea unei fete care se mărită, părăsindu-și familia. Ea realizează că mila părintească este de neînlocuit și anticipează greutățile vieții de femeie măritată, amintindu-și cu nostalgie de zilele copilăriei.