Foaie verde peliniță,
– Ce-am auzit, neiculiță:
C-aseară ședeai pe prag
Și te pieptănai pe cap
Și ședeau ‘naintea ta
Soră-ta și maică-ta.
Neiculiță, ce-ți spuneau
Că întruna te mustrau:
Să nu mă iei de nevastă
Că n-aș fi de vița voastră,
Ajungă-te-un dor și-un drag
Să stai toată ziua-n prag!.
– Eu, puicuțo, te-aș lua,
Dar mi-a spus vecina ta
Că aude-n miezul nopții
Scârțâind țâțâna porții,
Om am fost, dar m-am stricat,
Gura lumii m-a mâncat.
Rău îmi pare c-am crezut,
N-am ce face, a trecut,
Să nu crezi că te-am urât,
Mai tare te-am îndrăgit,
Cine strică dragostea
Să n-aibă parte de ea!
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste distrusă de bârfele satului. Protagonistul regretă că a ascultat de gura lumii și a pierdut astfel persoana iubită, blestemând pe cel care a stricat relația.