Când trăiam la mama mea
Eram ca o rândunea,
De când sunt la mama lui
Nu sunt pasăre, nici pui,
Dacă m-aș face iar
O rândunea
Aș zbura, mamă, la tine
Ca să-ți spun că n-o duc bine.
Mamă, decât mă făceai
Mai bine un puț zideai,
Puțul are apă rece
Să bea lumea care trece
Și din mâna stângă
Tufă pentru umbră,
Din mânuța mea cea dreaptă
O cană de băut apă.
Să treacă și soacră-mea
Să bea apă cu cana
Să rămână stâlp de piatră
Să vadă că-i blestemată,
Când mă culc n-am somn,
N-am unde s-adorm,
Lămpile sunt toate stinse,
Porțile toate închise,
Lacrimile mele,
Două râurele,
Pun batista să le șterg
Ele fac pârâu și trec.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unei femei față de mama sa și suferința cauzată de viața grea alături de soacră. Ea își dorește să se transforme într-o rândunea pentru a-și exprima durerea mamei sale și deplânge soarta sa, preferând să fi fost un puț pentru a oferi alinare altora, decât să suporte această suferință.