Floricea, floare de tei,
Bine mai era holtei,
Floare-n margine de lac,
Bine mai era dănac,
Dar flăcăul s-a-nsurat
Nu mai umblă noaptea-n sat,
Se duce și se întoarce
Ca puișoru-n ghioace.
Pentru-o fată bălăioară
Cu pasul de căprioară,
Cu cosița gălbioară,
Cu nume de floare rară
Inimioara-n el se zbate
Ca-ntr-un puișor de șarpe,
Ca-ntr-un puișor de șarpe
Când îl prinzi și dă să scape,
Pân’ la mândrele din sat
Drumu-i lung și e-nclinat,
Pân’ la mândra lui de-acum
Drumu-i neted și e bun.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă nostalgia vieții de holtei, comparând libertatea de odinioară cu responsabilitățile și schimbările aduse de căsătorie. Se observă o idealizare a iubitei, dar și o oarecare neliniște legată de noua viață.