Nu știu, zău, ce mi-a făcut
De-așa cu drag mi-a căzut:
Ori din urmă mi-a luat,
Ori din păr mi-a retezat,
Ori poate mi-a descântat
Cu țărână de sub pat,
Cu nuiele de la gard
Ca să nu-mi mai aflu leac,
Caut leac și nu găsesc
Mi-e să nu mă prăpădesc.
Ziua n-am odihnă-n casă,
Noaptea dorul nu mă lasă,
Ies afar’ mă rog la lună
Să-i facă o cale bună
Cu lumină mergătoare
Și cu aripi zburătoare
Peste deal, peste coline,
Să-l aducă pân’ la mine
Să-i pun mâna căpătâi,
Ochișorii să-i mângâi.
Și voi, stelelor surori,
Căutați-l până-n zori
De la gura vântului
La poarta pământului,
Peste valuri lunecați
Către mine să-l purtați,
Prin pădure fără sine
Și prin sat fără rușine,
Să-l văd la masa mea stând
La pahare închinând
Cu gurița lui râzând,
M-aș ține om pe pământ,
Făr’ de el pe unde-oi merge
Ochii mei nu s-or mai șterge.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și disperarea unei persoane după pierderea iubirii. Se simte că o forță magică a intervenit, iar acum caută orice mijloc pentru a-și readuce persoana iubită înapoi, chiar și prin ajutorul naturii și al elementelor.