N-am mai atins o rază de soare
Din 8 ianuarie, 1880
Ziua-n care m-ai închis
Și ți-ai permis să mă judeci.
Cum ai putut?
Cum ai putut să faci ce ai făcut?
Cum ai putut să faci
ce ai făcut,
Cum ai putut
cum ai putut?
Hei, hei
dar eu,.
Zilnic mă arunc
De pe câte-un munte
Doar așa pot săruta
Cerul pe frunte
Și apoi cad în mijlocul mării
Unde nimeni nu mă poate salva.
căci
Lumea mea
Nu e aici (da, da)
Nu poate fi aici
Nu, nu, nu e aici.
Și lumea mea
Nu e aici (da, da)
Nu poate fi aici
Nu, nu, nu e aici.
Am fost la preot
Și știi ce mi-a spus..
Mi-a spus:
„Tinere,
nu mai crezi îndeajuns!
Să știi că sacrul se ascunde în profan,
Futu-ți Hristosu’ mă-tii de golan..
spune-mi,.
Cum ai putut?
Cum ai putut să faci ce ai făcut?
Cum ai putut să faci
ce ai făcut,
Cum ai putut
cum ai putut?”
Hei, hei
dar eu,.
Zilnic mă arunc
De pe câte-un munte
Doar așa pot săruta
Cerul pe frunte
Și apoi cad în mijlocul mării
Unde nimeni nu mă poate salva.
căci
Lumea mea
Nu e aici (da, da)
Nu poate fi aici
Nu, nu, nu e aici.
și
Lumea mea
Nu e aici (da, da)
Nu poate fi aici
Nu, nu, nu e aici.
și
Lumea mea..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de alienare și disperare. Protagonistul se simte închis și judecat, căutând o evadare imposibilă și confruntându-se cu o lume în care nu se regăsește. Există un conflict cu autoritatea religioasă și o senzație generală de pierdere și deziluzie.