Uneori stau și mă gândesc, Doamne,
Nu știu cum să-ți mulțumesc, cum
Să-ți mulțumesc pentru tot ce-ai făcut.
Mi-ai dat curaj să devin cine acum sunt,
Că m-ai întărit: „Fata, mergi înainte,
O să ai parte și de fapte, nu doar de cuvinte.”
Orice ar fi, voi fi aici mereu, știi bine,
te poți baza, ai sprijinul meu.
Mi-ai dat, Doamne, tot ce e mai frumos, nu se putea,
Mi-ai dat speranța să o trăiesc și o trăiesc prin ea.
Mi-a fost alături-n zile bune și nopți grele,
Când plângeam din despărțiri sau bârfe rele.
De mici copii, ea mereu mă apăra,
Acum că-i mare, e ca și mama mea.
Ma alintă, mă răsfață cât se poate
Și îmi dă și putere să mă trezesc la realitate.
Cazi, te ridici, tot ce-ți zici e răbdare,
Plângi, te distrugi, vrei să fugi și te doare.
Dai tot ce ai și ce n-ai, totuși pare
Că nu te descurci să le pui lumea la picioare.
Acum văd, a venit și rândul meu
Să am grijă de ea așa cum a făcut ea mereu.
Și nu pot, Doamne, mâinile îmi sunt legate,
Cum pot să fac să o trezesc la realitate?
Să pot să spun că viața nu e nedreaptă,
Să uit de tot ce-a fost, că-i fată deșteaptă,
Că merită tot ce e mai bun,
Trecutul e trecut, viitorul contează acum.
Dacă aș putea, i-aș da parte din mine,
Vreau să o văd zâmbind, urlând de fericire,
Să spună că putem să o luăm de la capăt,
Să dăm peste amintiri așa, în treacă,
Că astăzi cazi, te ridici, mâine îți trece,
Să-i amintesc că unde-s doi, puterea crește,
Că împreună trecem peste tot,
Că o prietenie trece și prin foc.
Cazi, te ridici, tot ce-ți zici e răbdare,
Plângi, te distrugi, vrei să fugi și te doare.
Dai tot ce ai și ce n-ai, totuși pare
Că nu te descurci să le pui lumea la picioare.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unei prietenii puternice și durabile. Vorbește despre sprijinul reciproc, depășirea obstacolelor împreună și importanța de a fi acolo unul pentru celălalt, indiferent de situație. Naratorul își exprimă recunoștința și dorința de a întoarce favoarea prietenului său.