Copilărie, mai știi ce visai?
Vorbeam cu tine și mă ascultai.
Anii au trecut și te-am cam pierdut,
Copile, iartă-mă, te rog, mai stai.
Lumea e mare și rece uneori,
Prin ochii tăi totul era ușor.
Nu te-ascundeai, ce curaj aveai,
Copile, iartă-mă, te rog, mai stai.
Și văd cum se schimbă
Omul din oglindă
Omul din oglindă
Și viața mă plimbă
Plutesc în derivă
Plutesc în derivă.
Am planuri bune cu tine, promit,
Nu am uitat să te fac fericit.
Copile, nu știai, sunt tot ce visai,
Mai ai răbdare cu mine un pic.
Și văd cum se schimbă
Omul din oglindă
Omul din oglindă
Și viața mă plimbă
Plutesc în derivă
Plutesc în derivă.
Poate n-am știut să-mi spun
Mereu că sunt destul de bun
Să fac teren de joacă lumea mea
Am mai căzut dar mi-am cusut
La loc toate părțile desprinse
Și văd cum se schimbă
Omul din oglindă
Omul din oglindă
Și viața mă plimbă
Plutesc în derivă
Plutesc în derivă.
Și văd cum se schimbă
Omul din oglindă
Omul din oglindă
Și viața mă plimbă
Plutesc în derivă
Plutesc în derivă
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii inocenței copilăriei și a regretelor legate de schimbările personale. Vorbitorul își cere iertare copilului interior și promite să se reconecteze cu acesta, simțindu-se pierdut și purtat de val.