Fedor:.
Sărăcia înghite oamenii slabi care-i stau în cale
Virusuri, boli, decese, puține spitale
Prea puțini doctori cinstiți ne ies în cale
Se moare de foame prin cartiere murdare
Infecții alimentare, mucegai pe mâncare
Copii rahitici dormind în propriile fecale
Nu-i ficțiune, e realitatea aia dură, coane
Că ei dorm în exces, să nu simtă că le e foame
Din ghetou nu mai ieși cu buzunarele pline,
Condamnă-i acum că asta au învățat și ei mai bine:
Să fure, să bată ori să te lase cu fața tăiată
C-au văzut la tata cum se sparge-o beregată
Conștiința pătată? Ce-i aia? Dă-o-n morții ei,
Dacă le reproșezi ceva, te-njură de dumnezei
Impresii selective de dive cu atracții pentru fibre,
Proteine băgate fără cap în tine, zi bre
Zi-mi, bre! Cât de tare mai ești tu atunci când
Vin sclavii lui Allah să te bage-n pământ?
Stai departe de trupuri fragede, pe margine
E-un poligon tot mai sumbru de tragere
Bați în retragere sau te-nchizi în carcere
Și-nchizi ochii la zeci de feluri de cancere
E spargere pe după blocuri jegoase și vechi
Da’ cred că ești prea laș să-ți scoți dopurile din urechi.
Unii nu știu nici acum să-și măsoare faptele
Alții încă mai mănâncă numai cornul și laptele
Dar nu singuri, le împart cu aproapele și fratele,
Frustrați că cer o pâine și li se-ntoarce spatele.
Parlamentarii fac totul pentru propriul interes,
Ajută săracii doar când sunt filmați mai des
Când prestează de fațadă acte de caritate
Spune-mi, Doamne! Oare asta-i umanitate?
Vrem dreptate, dar tre’ să ieșim să protestăm
O să se teamă de noi dac-o să vadă că ripostăm
Așa că lasă jos telecomanda și telefonu’,
Pregătește pancarta, versurile și microfonu’!
Nu mai vota, că nu se schimbă nimic așa
Și încetează s-o mai pasezi ca la un joc de leapșa!
Ia atitudine, că la noi, la popor, e cheia!
Îmi rămâne doar să sper c-ai înțeles ideea..
Sharp:.
Oameni lăsați să moară, copii lăsați pe-afară
Arși de ură și uitați, ce viață amară
Timpul zboară, într-o zi vom fi uitați
Aveți grijă de voi, frați, mame, tați!
Asta-i realitatea vitregă cu dreptatea
Parlamentarul boschetar, vom întâlni toți moartea
Și-acolo se trage linie, da’ nu-i de coca
Hai, continuați să vă-nchinați la domnu’ Arsenie Boca!
Că viața nu-i un test de sarcină, e-o glumă bună
Pe care doar inima ta poa’ să ți-o spună.
Uite cum sună asta: Scrie și învață!
Că pe stradă sigur cartea te va ține-n viață
Pun pariu că Nimeni Altu’ că ești în ceață
Atâtea griji și probleme, câte riduri ai pe față
Mai bagă verdeață, asta-i tot ce poți să faci
Treaba-i aiurea, man, da’ ajungi să te complaci
Și te-ai gândit vreodată cât timp ai pierdut
În goana după bani, nebun să produci cât mai mult?
Zi tu man, cât timp ai pierdut
Să tragi, să bagi, să faci și la sfârșit nimic mai mult?
E greu, nu? M****s pe legile voastre
Mă exprim cum vrea p**a mea, constă în drepturile noastre
Corectitudine, hai marș, dă-te-n morții tăi!
Că ne sclavim ca t*****e, și tot noi suntem aia tăi
Sensul versurilor
Piesa este un strigăt de revoltă împotriva sărăciei, inegalității și corupției din societate. Versurile descriu realitățile dure ale vieții în cartierele sărace și îndeamnă la acțiune și protest pentru a schimba sistemul.