Fedor – Consecințe

Un scriitor nou de stil vechi, de puţini cunoscut
S-a băgat în treaba asta, deşi a vrut s-o facă de mult
Ăsta-s eu, îţi zic din prima, nu vreau să m-ascund
Fedor, probabil dintre toţi, cel mai profund
Dacă te regăseşti în asta, poate vei fi furios
Dacă vrei, închide-o, dar cred c-o să mori curios
Poate fără s-o asculţi o vei considera naşpa
Dar acum mă adresez ascultătorilor, deci vine-aşa:
Într-o zi ca oricare alta îl văd ieşind din bar
Se duse să-şi înece morţii lui de-amar
Sperând că poate aşa va trece odată peste
Că tristeţea i se răspândeşte ca o veste
Era un simplu om c-un destin cam complicat
Dar credea ca e singurul c-o viaţă de căcat
Părăsit de familie că-şi îneca amarul prea des
Încercase să-şi ia viaţa crezând că n-are sens
Şi-a dat foc la haina-i murdară c-un chibrit
Voia s-o facă-n public, dar a fost oprit
Nu mai suporta niciun minut în plus pe Terra
Că nici spirtu’ nu-i mai alina durerea, era
La un pas de depresie c-o sticlă de Mona-n mână
Oricum o mai ţine tot aşa încă o săptămână
Se simte singur, stă şi plânge într-un colţ din casă
Varsă lacrimi într-una pe-o podea jegoasă
Mâncare greţoasă, trăia numai din ce cerşea
Se consola cu gândul că poate-i mai bine aşa
O voce îi spunea mereu că nu-i bine ce face
Da’ îi raspundea şi el: „Nu mă-nveţi tu pe mine, drace!”
Credea că destinul sortit a fost şi-o să rămână
Că poate-o să aibă monezi, da’ şi-o gaură-n mană
Totuşi îşi face curaj, îşi pune pe cap o glugă
Cagulă pe faţă şi nişte prelandez în pungă
……………………………
E miezul nopţii, aşteaptă după un colţ o pradă
Trec secunde, minute şi înc-o oră blestemată
Şi trece după o doamnă stilată, la păr coafată
Rujată, machiată, cu glet pe faţă dată
Sedată din prima c-un cuţit în gât c-ăsta-i rău
Şi-i ia repede banii ca Lică Sămădăul
Vede că-i merge faza, o repetă într-un loc diferit
C-un chef tot mai sporit, însetat de profit
Fără remuşcări se răzbună pe soarta lui
Îşi luase arfe, nu mai acorda atenţie nimănui
Începea să-şi practice arta tot mai bine
Nu se mai temea de gardă, de pârnaie, de nimeni
Faza-i că totu-i bine şi frumos, dar numai până
Mai trec doi ani, o lună şi înc-o săptămână,
Şi asasinul nostru nenorocit dă cumva de greu
Probabil însfarşit îl vazuse şi Dumnezeu
Câte-un gabor înarmat la fiecare colţ apare
S-au mobilizat şi ei după atâţia ani de nepăsare
L-au prins pe fraier agresând o babă-n parcare
L-au pus la pământ cu două gloanţe-n picioare
Legat cu brăţări metalice la ambele mâini
Târât cu forţa pe stradă şi lătrat de câini
Ăştia i-au fost ultimii paşi în stare de libertate
Că nu s-a mulţumit cu puţin, el a vrut de toate
Va putrezi în pârnaie, nu s-a gândit din-ainte
Ce minte de om prost, înţepată de pinteni
Nu s-a gândit că îl aşteaptă consecinţe nefaste,
Că toţi plătim cândva pentru greşelile noastre