Farky – Trezește-te

Spun tot ce simt ca să fiu mulțumit,
Chiar un compromis să fac dar să n-am de suferit,
Să n-am un deficit, să o iau pe un drum greșit,
Să nu fiu închis în mine, trebuie să fiu împlinit.
În față-i un viitor ce mă așteaptă,
O să-ți spun în șoaptă, uneori viața e nedreaptă.
Urc fiecare scară cu fiecare pas,
Viața nu o pot crea singur doar cu un compas.
Gândesc intens într-un cerc de oameni extins,
Mă simt relaxat, ceea ce spun, rămâi surprins.
Nu las capul plecat, mă îndrept spre absolut,
Sunt precaut la obstacole, vreau să fiu susținut.
Nu vreau să fiu condus de oameni ipocriți,
Prostia s-a înmulțit, vă rog, vreau să vă treziți!
Azi ești un om normal, mâine te crezi cel mai bazat,
Trezește-te din vis, îți zic că nu-i adevărat.

Refren:
Trăiește în prezent, nu privi în trecut,
Dăruiește ce ai mai bun, să fii satisfăcut,
Ai încredere în tine, de aceea te-ai născut,
Luptă pentru tine, să fii de neîntrecut.

Greșeli peste greșeli, uiți să zâmbești,
Toate visele avute începi să le zdrobești,
Tragi un fum, ești vesel, ți-ai revenit,
Dar păcătuiești cu paharul care acum l-ai golit.
Nimic nu are preț, începi să te păcălești,
Banii se duc pe tutun, alcool, îi irosești,
Vei fi părinte, vei avea câțiva copii,
Copilăria ți s-a dus, nu ai ce povesti.
Tragi de tine, promiți c-o să te schimbi,
Toate viciile vieții tu să le învingi,
O fată îți apare-n viață, tu promiți ceva,
Toate prostiile din trecut se vor uita.
O să revii la normal, o să ai poftă de viață,
Nu va fi ceață, vei avea un zâmbet pe față,
Vei fi mândru de tine, chiar ai reușit,
E minunat, din nou la viață tu te-ai trezit.

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre importanța de a trăi în prezent, de a renunța la vicii și de a avea încredere în sine. Este un îndemn la trezire și la o viață mai bună, plină de speranță și realizări.

Lasă un comentariu