Mai ții minte, mai draga Marie
Când nu erau struguri copți la vie
Și tu erai mică, Mariuța
Nu știai să dai neinii gurița.
Când era cicoarea îmbobocită
Erai mică și îmbrobodită
Aveai basmaluța roșioară
Miroseai a flori de primăvară.
Ți-am luat basmaluța, uite așa
Să văd cum îți șade fără ea
Și ți-am lăsat coadele pe spate
Să te cunosc, fată, de departe.
Să nu crezi, neicuța, c-am uitat
Că erai frumos și erai înalt
Și m-ai dus la apă, la Gilot
Da’ eu nu știam, neică, să not
Aveam cămășuța cu albita
Nu știam să-ți dau ție gurița.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri dulci din tinerețe, rememorând o dragoste inocentă și momentele simple ale copilăriei. Naratorul își amintește cu drag de o fată pe nume Marie și de primele lor interacțiuni.