Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e șmecher, iar Făt-Frumos e trist
Cu cât urcăm în vârstă, ne suntem mai străini
Te duci copilărie și devenim hăini
Bunica și bunicul ce ne-nveleau cântând
Sunt două cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu, și niște tei
Te duci copilărie, pe toate mi le iei.
Strofa 1:
Te rog o clipă să mai stai,
Fă o minune să mă nasc din nou pe 9 Mai,
Să cresc cu mingea în spate la bloc,
Să fur de prin grădini caise verzi și flori de soc,
Să iubesc prima zăpadă,
Să stau cu orele în ger cu sania pe stradă,
Fă cumva du-mă-napoi la școală,
Să-mi corup colegii toți să lăsăm iar clasa goală,
Da-mi din nou vreo 14 ani,
Ca să m-apuc de rap cu vise-n cap și fără bani,
Fă-mi părinții cum au fost,
Tineri și buni, m-au ținut la adăpost,
Adu-mi poveștile de seară,
Ce m-adormeau așa frumos ca greierii de-afară,
Nu mă trezi în lumea asta ce-i plină de fiare,
Copilărie iartă-mă c-am vrut să fiu om mare.
Făceam p-atunci războaie cu săbii mici de nuc,
Iar după bătălie, mergeam să bem un suc.
Azi ne-omorâm pe bune prin diferite căi,
Te duci copilărie și devenim mai răi!
Strofa 2:
Mi-atât de dor de sărbători,
De bradu’ din sufragerie și de colindători,
De-un ceai de tei, hey, de zâne și zmei,
De flori de gheață ce-mbrăcau geamul în polei,
Îmi lipsesc cărțile din dormitor,
Și serile-n familie la televizor,
Cel mai frumos parfum venea din cozonaci,
Ce ieșea din mâinile mamei mele dragi!
Mergeam să luăm în fugă gumă cu surprize,
Apoi le jucam la cărți în câteva reprize,
Și nu știam de bani, răutate, sau nevoi,
Copilărie unde fugi, întoarce-te-napoi,
Că m-ai lăsat să cresc, fără să mă opresc,
Și-acum numai în gânduri pot să copilăresc,
Că-mi văd în oglindă fire albe, primul rid,
Te rog da-mi înapoi anii ce s-au dus rapid!
Din tinda casei mele când mama îmi vorbea,
Fugeau din bolta norii și soarele zâmbea,
Iar tata, orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci copilărie cu fericirea mea.
Strofa 3:
Copilărie, sinonim cu fericire,
Sinonim cu strălucire, acum doar o amintire,
Amintirea orelor pierdute prin cartier,
Pe la scări de bloc sau jocuri prin șantier (Doar tu),
Prima dragoste mi-ai dat,
Primele emoții, primii fluturi în stomac,
Tu la fel de tânără, eu m-am schimbat,
Tot cu tine mi-am luat primu’ pumn ce m-a făcut bărbat,
Și mi-ar plăcea să stăm la masă la o vorbă de bine,
Să-mi spui să mai rămân aici să nu mai fug de tine,
Grăbește-te te rog, că se face târziu,
Nu mă căuta când eu n-o să mai fiu,
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aș da orice pe lume, să redevin copil
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru copilărie, o perioadă văzută ca sinonimă cu fericirea și inocența. Artistul regretă pierderea acestei etape și greutățile maturității, dorindu-și să se întoarcă la simplitatea și bucuriile trecutului.