Eugeniu Măgirescu – Rugăciune

Și-n seara asta, Doamne, îți bat la ușă,
Cu inima tot frântă ca și ieri.
M-am adunat și astăzi din cenușă,
Ca să fiu martor altei Învieri.
Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Și mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!.
Să nu mă spui la oameni că-Ți fac rugă
Și nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morții, pe ciomag.
Și n-aș mai vrea ca oamenii să știe
Că înnoptez cu Tine pe furiș.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniș.
Le-am spus că nu mai știu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Și-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.
Însângerând în ghimpii remușcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Și stau de frică-n praștia vânzării,
Bolovăniș pentru trimișii tăi.
De groază-mi crește-o gheară nevăzută
Și râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.
Să fi avut o cruce mai ușoară,
Eram și eu cu ceilalți la ospăț
N-aș mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aș fi stat la Nichipercea-n hăț.
Aș vrea să-ți spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Și-o am aici, într-o cămară veche,
Ți-aș da-o Ție, dacă m-ai ierta!?”.
N-am altceva, primește-mă de milă,
Că tare mai sunt singur și sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feștilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.
Și cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieș cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Pecețile părerilor de rău.
Poate că mâine-am să-ți străpung iar coasta
Și-am să-ți mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

Sensul versurilor

Piesa exprimă o luptă interioară profundă cu sentimente de vinovăție și remușcare. Naratorul se adresează divinității într-o stare de umilință, recunoaște greșelile și cere iertare, simțindu-se singur și împovărat de păcate. El caută o cale de a se ridica din starea sa decăzută și speră la o reconciliere cu divinitatea, chiar dacă se teme că va repeta greșelile.

Lasă un comentariu