Și pun pixul pe foaie că am prea multe să-ți spun,
Că am ajuns să pășim împreună acum pe același drum.
Ne-am luat rămas bun de la trecut și distanță,
Și la ce a fost înainte nu mai dăm demult importanță.
De mult importanță, am învățat să trecem peste
Și să profităm de orice clipă, chiar dacă pare o poveste.
Am trecut de aparențe, am găsit ce se ascunde în spate,
Că noi am văzut esența când ei se ascundeau de realitate.
Și am zburat împreună departe cu aripile întinse,
Cu speranțe noi aprinse, zâmbete născute din vise.
Atâtea lucruri promise, atâtea planuri pentru noi,
Că am uitat ce înseamnă unu’, acum visăm doar în doi.
Noi doi ca un drog de care nu vrem să scăpăm,
Că am trecut prin prea multe ca să încercăm să renunțăm.
Și uneori pare prea frumos, e special, e ireal,
Iar asta îmi dă încredere că știi, noi… n-avem final.
Dar nu te aștepta să fie mereu ușor… n-ai să vezi,
Că pentru tot ce e frumos trebuie să lupți și să crezi.
Chiar dacă pierzi uneori, trebuie să crezi că va fi bine,
În filmul ăsta plin de actori, tu trebuie să ai încredere în mine.
Și uneori sunt indiferent, chiar dacă știu că nu-ți place,
Sunt diferit de toți, dar știu că pe tine tocmai asta te atrage.
Aștepți un semn cu orele, dar telefonul nu mai sună,
Te superi, dar te fac să uiți de toate când auzi „hei, bună!”
Și poate mă ascund de multe ori, stresat de cei din jur,
Și poate înjur și țipând, fără să vreau, îți spun să mă lași singur.
Dar tu să nu mă lași, că au făcut-o prea mulți în trecut,
Și când toate mă apasă, fă ca zâmbetul tău să-mi fie scut.
Și pune-l să mă apere de ei, să-mi aducă noi idei,
Cum să te fac fericită, să-mi spună tot ceea ce vrei.
Să-l fac să nu mai dispară, mereu pe chipul tău să-l găsesc,
Să te facă să ai încredere în noi, să-ți spună că te…
Și asta îmi place la tine, că tu nu ești ca restul,
Mă lași liber atunci când alții vor să-mi pună sechestru.
Că poți să-mi înseninezi ziua chiar dacă sunt nori pe cer,
Poți să-mi aduci căldură în suflet chiar dacă afară e ger.
Te trec prin diferite stări doar prin câteva cuvinte,
Ne facem planuri și vise chiar dacă alții ne iau drept ținte.
Când ești în preajmă, n-am nevoie de ghid să-mi arate calea,
Căci iubirea ta mă cheamă, iar eu n-am să-i reneg chemarea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație profundă și complexă, marcată de încredere și sprijin reciproc. Vorbește despre depășirea obstacolelor și construirea unui viitor împreună, subliniind importanța libertății și a acceptării în cadrul relației.