Mai stai nașa-n capul mesei
Nu-i pune voalul miresei
Ce mi te grăbești mai nașa
S-o gătești, s-o faci frumoasă
Că e greu să se despartă
Și de mama și de tata
Privește la ea cum plânge
Cât a feciorit n-ajunge
Las-o nașa să mai stea
Singură-n camera sa
Unde a crescut de mică
Legănând o păpușică
Să-i curgă lacrimile
Să stropească florile
Pe care ea le-a sădit
Și cu drag le-a îngrijit
Mai las-o măcar o oră
Că s-o duce-n casa nora
Dacă îi pui voalul o iei
De lângă măicuța ei.
Pleacă la oameni străini
Și-o să aibă alți vecini
Prietena ei cea bună
Singurică o să rămână.
Numai plânge mai mireasă
Nașa te face frumoasă
Voal frumos ți-a cumpărat
Ca să pleci după bărbat.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea și regretul despărțirii miresei de familie în ziua nunții. Nașa este rugată să mai amâne momentul punerii voalului, simbol al trecerii la o nouă viață, pentru a-i permite miresei să-și ia rămas bun de la locurile și persoanele dragi.