Emilia Ghinescu – Arde Lampa La O Casă

I – Arde lampa la o casă
Și văd prin perdeaua trasă
O bătrânică sărmană
Cum se-nchină la icoană .
Ref: Se ruga cu foc în glas
Să-i vină copiii acasă
Intru și zic seară bună
Ce mai faci maică bătrână .
II- Simt maică durere în piept
Și copiii-mi aștept
Mă rog să nu plec din lume
Până nu-i văd lângă mine .
Ref: Au plecat, s-au dus departe
Cică-n străinătate
Că la noi viața e grea
Nu puteau trăi așa .
III- Nici eu maică n-am avut
Dar cu moșu i-am crescut
N-am plecat și i-am lăsat
De ei nu m-am îndurat .
Ref: Au plecat maică cu toții
Mi-au lăsat mie nepoții
Eu bolnavă și bătrână
De nimic nu mai sunt bună .
IV- La trei luni primesc scrisoare
Și bani de la fiecare
Mă-ntreabă de nepoței
Și-mi promit că vin și ei .
Ref: Știu că nu le e ușor
La mâna străinilor
Că unde-i maică-i mai bine
Decât acasă la tine .

Sensul versurilor

O bătrână își așteaptă copiii plecați în străinătate, simțind durerea singurătății și a îmbătrânirii. Ea se roagă să-i mai vadă o dată înainte de a muri, fiind îngrijorată și pentru nepoții lăsați în grija ei.

Lasă un comentariu