Afară plouă laic şi-aş vrea să fii aici,
Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,
Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici
După ce-au lins smântâna (slup-slup!) din farfurie.
Ţi-aş spune-ncet: Dă-mi mâna.. şi poate că mi-ai da-o
Cu sufletu-n ruină ca-n vechi foiletoane
În care-n moi fotolii leşină dulci cucoane
Vărsând pe sâni ceşcuţe de lapte cu c****.
Ţi-aş da deoparte părul cu gura de pe gât,
Cu gura ţi-aş desface nasturii mici de bluză
Şi ţi-aş şopti-n urechea ta fleaţă şi confuză:
„Afară plouă laic şi-s trist şi mi-i urât..”
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de intimitate și apropiere într-o zi ploioasă, amestecată cu un sentiment de tristețe și melancolie. Naratorul tânjește după o conexiune profundă, dar este copleșit de un sentiment de gol interior.