Arta de-a pierde se-nvață zi de zi.
Sunt lucruri create spre-a se pierde –
Iar pierderea devine un fel de-a fi.
Învață să pierzi mereu ceva: aci –
O cheie, colo – ore-n frunză verde.
Arta de-a pierde se-nvață zi de zi.
Învață pe-îndelete arta de-a irosi
Locuri, nume, orice se poate pierde,
Căci nu-i nici un dezastru, se poate încă trăi.
Am pierdut ceasul mamei. Se prăbuși
Ultima casă din trei câte-am avut.
Arta de-a pierde se-nvață zi de zi.
Am pierdut (ca în tablouri de Dali),
Două orașe, două fluvii și un ținut.
Dar nu-i nici un dezastru, se poate încă trăi.
– Chiar pierzându-te pe tine (vocea ta,
Un gest iubit), eu voi trăi – și n-o ascund.
Arta de-a pierde se-nvață zi de zi
Iar pierderea (notează asta!) devine un fel de-a fi.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că pierderea este o parte inevitabilă a vieții și că învățarea de a accepta și a depăși pierderile este esențială pentru a continua să trăim. Chiar și în fața pierderilor semnificative, există o capacitate de a supraviețui și de a găsi un nou sens.