De-mi vei uita cărarea, te voi blestema
Să te-ajungă dragostea
Și niciodată să nu poți scăpa de ea
Și nici apă să nu ai nicicând după ce bei
De-mi vei uita iubirea, nu te voi ierta
Cât ar fi viața de grea
La focul ei să arzi atât cât m-ai mințit
Plată să-i dai durerii până la sfârșit
M-aș face brâul tău de noroc, de noroc
Pentru-a te opri în loc
M-aș face ia ta de fir bătut, fir bătut
Pentru-a nu te fi pierdut
M-aș face glasul tău, vorba ta, vorba ta
Doar pentru-a te mângâia
M-aș face într-un vis frunză-n vânt, frunză-n vânt
Doar de dorul tău să cânt
De-a mea iubire vei avea iubire
Nicăieri nu vei scăpa
Ce fericire, câtă fericire
Să te-ajungă dragostea
De-mi vei uita căldura, stană să devii
Și să nu mă poți privi
Să vrei iubirea, dar nicicând să n-o găsești
Și cât în viața ta ai dat, atâta să primești
De-mi vei uita privirea, vei îmbătrâni
Sufletul se va sfârși
Dar niciodată nu vei ști că te-am chemat
Și între noi va dăinui nestins acest păcat
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei iubiri pierdute și blestemul aruncat asupra celui care a părăsit. Versurile descriu dorința de a fi alături de persoana iubită, chiar și transformat în elemente ale naturii, dar și imposibilitatea de a scăpa de suferința provocată de despărțire.