Eli din Timisoara feat Oana – Spune-Mi

Eli:
Oare cum era dacă era cum trebuia să fie,
Nu mai pot să mă mint cu flori de jucărie,
Tu n-ai răbdare pentru mine, mie mi-e clar
Că tu n-ai timp să stai să devin superstar.
Am crescut, am păstrat distanța, tu nu vezi
Dragostea și-a pierdut nuanța,
Și e păcat, nu mai e exact așa cum trebuia,
Îți pare rău că încă te mai regăsești în strofa mea.
Băiatul, fata, banca, pomul
Împreună legate într-una fac omul,
Las’ să curgă de la deal, valul de apă pură
Omul iubit de Dumnezeu într-una îndură.
Trece timpul pentru noi doi, aduce noi ploi
Am noapte în suflet chiar dacă este ziua-n toi,
Stelele pe cer apar negre și ele
Ne lasă amintiri în tatuaje negre pe piele.
Pentru ce spun, poate par nebun,
Tu încă te miri de ce n-am renunțat până acum,
Da’ nu am cum, iubirea mă face slugă
Pentru noi doi aprind ochii negri sub glugă.
Toată patima vreau departe să fugă
Și toată negura vreau soare s-aducă
A trecut timpul, nu mai suntem copii, am crescut
Avem capul pe umeri, am învățat din ce-am văzut
Am plătit și tribut și n-am fost noi de vină
Că n-am vrut să vedem dragostea pe cine-nclină
Timbrul iubit, ofilit pe scrisoare
Ajunge la tine cu valuri de mare.
Pun pe foaie câteva cuvinte
E necesar să îți aduc aminte
Că băiatul, fata, banca, pomul
Împreună legate într-una fac omul.
Oana:
Spune-mi ce-a rămas din noi,
Unde-s nopțile în doi,
Unde-i dragostea nebună,
Ce-a pornit ca o furtună.
Spune-mi ce-a rămas din noi,
Unde-s visele în doi,
Unde-s ideile tăcute,
Care vorbeau fără cuvinte.
Spune-mi ce-a rămas din noi,
Unde-s nopțile în doi,
Unde-i dragostea nebună,
Ce-a pornit ca o furtună.
Spune-mi ce-a rămas din noi,
Unde-s visele în doi,
Unde-s ideile tăcute,
Care vorbeau fără cuvinte.
Eli:
Toată lumea pare-n ochii mei deșert
Eu nu mai râd, nu mai plâng, nu mai cred, nu mai iert
Nu mai poate absolut nimic să îmi aline truda
Nu sunt fericit chiar de mă-ngrop în aur ca Iuda.
Gândurile mele par duse cu pluta,
Nu mă consolez chiar dacă apar fete cu suta
Ursitoare care mai de care
Cu baghete magice vor să mă scoată din stare
Da’ eu văd pe fundalul zilei cel mai frumos chip,
Restu’ promit numai castele de nisip
Sincer să fiu, încă mă-ntreb de ce nu mi-e bine
Și de ce nu am putut să cresc lângă tine.
Banii nu contează la creștini
Unde fericirea e bine chiar dacă-s bani puțini
Greu de crezut, o iau de la-nceput
Nu mă consolez, că știu ce-am avut și-am pierdut
Pare metaforă „o viață întreagă”
Tu știi prea bine încă ce ne leagă
În tine sufletul rămâne pur,
Nu te alină ce găsești în jur
Încă mai cauți și vrei să găsești,
O jumătate să poți să iubești
Da’ peste tot e întuneric, frig și pustiu
Trece timpul și îți face din suflet sicriu.
Iau pixul și scriu să te-aduc înapoi
Cerne sita speranță, cu gândul că adun diamante din noroi
Doi unu’ fac, încă nu mi-i drag altă jumătate, d-aia nu mă bag.
Și pun pe foaie câteva cuvinte
E necesar să îți aduc aminte
Că băiatul, fata, banca, pomul
Împreună legate într-una fac omul
Oana:
Spune-mi ce-a rămas din noi,
Unde-s nopțile în doi,
Unde-i dragostea nebună,
Ce-a pornit ca o furtună.
Spune-mi ce-a rămas din noi,
Unde-s visele în doi,
Unde-s ideile tăcute,
Care vorbeau fără cuvinte.
Spune-mi ce-a rămas din noi,
Unde-s nopțile în doi,
Unde-i dragostea nebună,
Ce-a pornit ca o furtună.
Spune-mi ce-a rămas din noi,
Unde-s visele în doi,
Unde-s ideile tăcute,
Care vorbeau fără cuvinte.