Astă-iarnă era bine,
Măi bădiță Constantine,
Că veneai seara la mine,
Constantine, măi.
Găseai poarta descuiată,
Găseai poarta descuiată,
Gurița nesărutată,
Constantine, măi.
N-apucai să intri-n casă,
N-apucai să intri-n casă,
Și-mi dădeai gurița arsă,
Constantine, măi.
Eu-ți dădeam buzele mele,
Eu-ți dădeam buzele mele,
Nu te săturai de ele,
Constantine, măi.
Cine ce ne-o fi făcut,
Cine ce ne-o fi făcut,
De-așa tare ne-am urât,
Constantine, măi.
Ne-am iubit iarnă și vară,
Ne-am iubit iarnă și vară,
Și ne-am lăsat într-o seară,
Constantine, măi.
La dușmani le pare bine,
Măi bădiță Constantine,
Ce foc a picat pe mine,
Constantine, măi.
Ce necaz și ce amar,
Ce necaz și ce amar,
Câtă dragoste-n zadar,
Constantine, măi.
Din nimica ne-am certat,
Din nimica ne-am certat,
Câtă dragoste-am stricat,
Constantine, măi
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul și tristețea după o despărțire inexplicabilă. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele intime petrecute cu Constantine, dar se confruntă cu durerea că dragostea lor s-a destrămat aparent fără motiv.