Doina, doina, cântec dulce
Când te aud nu m-aș mai duce
Doina, doina, viers cu foc
Când te-aud eu stau în loc.
Cine-a zis întâi doina
Frriptă i-a fost inima
Ori de doruri, ori de jale
Ori de dragostea cea mare.
Doina mea tărăgănată
E de la străbuni cântată
De la părinți-nvățată
Zestre la copii lăsată,
Doina cânt cât mai trăiesc,
Și pe badea îl iubesc.
Sensul versurilor
Cântecul doinei este o expresie a sentimentelor profunde, transmise din generație în generație. Ea vorbește despre dor, dragoste și legătura cu tradițiile strămoșești, fiind o zestre prețioasă lăsată moștenire.