Frunză verde de negară
Ce ești tristă, Marioara,
Frunză verde de negară
Ce ești tristă, Marioara,
Cum să nu fiu măi Ioane
Inimioara rău mă doare, mai
Și-s așa de supărată
Cum n-am fost eu niciodată.
Dimineața la cosit
Cu bădița am pornit, mai
Dimineața la cosit
Cu bădița am pornit, mai
Ne-am jucat, ne-am dezmierdat
Din nimica ne-am certat, mai
Din nimica ne-am certat
Că n-am stat la sărutat, mai.
M-a lăsat în vârful claiei
Și-a plecat de-a lungul văii,
Și-a plecat de-a lungul văii
Așa faceți voi flăcăii
Treceți prin viață ca norul
Și nici nu știți cum e dorul, mai
Nu știți cum arde ca para
Și ne frige inimioara,
Treceți prin viață ca norul
Și nici nu știți cum e dorul, mai
Nu știți cum arde ca para
Și ne frige inimioara, mai
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și supărarea unei fete părăsite de bădița ei în urma unei dispute minore. Ea deplânge lipsa de înțelegere a flăcăilor față de sentimentele profunde și durerea provocată de dor.