Vai de mândrele lăsate
Să vezi dorul cum le arde,
Eu știu dorul de purtat
Și pe mine m-o lăsat,
Nici nu bei, nici nu mănânci,
Numai cu gândul te strici.
Strigătură:
De-aș putea dorul să-l vând
Și mâine m-aș duce-n târg.
Frunză verde de pe pom,
Mare-i noaptea, eu nu dorm,
Tot mă-nvârt și mă întorn,
Nici oleacă nu am somn,
Ca și peștele-n cuptor,
Ca și omul cel cu dor.
Strigătură:
De dor nimeni nu moare,
Dar nici multe zile n-are!
Dorule, ce ai cu mine
De mă porți tu cum îți vine,
Dorule, ce ți-am făcut
De mă-ncerci așa de scurt
Și tot stai la dreapta mea
Parcă ți-am făcut ceva?!.
Strigătură:
Du-te, dorule, de vezi,
Pe la alta de mai șezi!.
Nu mai bate, Doamne, omul,
Că-l bate gândul și dorul,
Numai cel nepăsător
Nu are pe lume dor,
N-are dor, n-are amar
Și trăiește în zadar.
Strigătură:
Câte doruri am avut
Amu’ toate mi-or trecut,
Nu mai am niciunu-n gând,
Câte doruri m-o mâncat,
Amu’ toate le-am uitat,
Dar de-aista nu mai scap,
Of și iară of!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul profund de dor și suferință resimțit de cel părăsit. Vorbește despre cum dorul afectează viața și gândurile, aducând insomnii și tristețe. Finalul aduce o ușurare temporară, dar teama de un nou dor persistă.