Mulți sunt anii care s-au dus, iată,
Unul câte unu-n viața mea,
Unu-a fost frumos,
Altu-i norocos,
Altul de iubire plin a fost odată,
Dar mai mulți sunt cei care-au trecut
Lăcrimând după un vis pierdut,
Un vis ce s-a dus
Fără un răspuns
Numai lacrimi au rămas de-ajuns.
Rătăcesc prin viață-nsingurată
Tot visând la fericirea mea,
Dar pe-acest pământ
Nu mi-i dat nicicând
Fericirea să o pot avea vreodată,
Și de-atâtea ori când m-am gândit
Că iubirea iar mi-am întâlnit
Rău m-am înșelat
Viața m-a trădat,
Ce este iubirea n-am aflat.
Multe clipe-am irosit zadarnic,
Una câte una, rând pe rând,
Unele din plin,
Altele-n suspin,
Altele mereu m-au îndulcit amarnic,
Poate voi afla ce e iubirea
De va reveni în viața mea
Un vis împlinit,
Un timp regăsit,
Lacrimi ce de-ajuns m-au chinuit.
Refren:
Spuneți ce-i iubirea,
Poate e o stea
Sau poate este o amăgire,
Spuneți ce-i iubirea
De-ați iubit cândva,
Eu nu pot ca să mai cred în ea!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de iubire și căutarea sensului acesteia. Persoana se simte singură și trădată de viață, întrebându-se ce este iubirea și dacă o va găsi vreodată.