Elena Mândrescu – Ia Mai Zi Cum Ai Mai Zis

Ia mai zi, mai zi, mai zi,
Poate m-oi putea porni,
Ia mai zi, mai zi cu foc,
Polca asta ca s-o joc.
Strigătură:
Zi, bădie, zi mai tare
Că-ți dau tot din buzunare!.
Sari, bade, după butuc
Și mă-nvârte când mă duc,
Pe vârfuri să mă ridici
Că de nu mă duc de-aici.
Strigătură:
Nu juca, bade, rusește,
Toată lumea te vorbește!.
Fetele de pe la noi
Toate-s mândre și de soi
Și se-nvârt după flăcăi
Cât ai zice unu, doi!.
Strigătură:
Mândre-s fetele-n Moldova
Când cu jocul, când cu vorba!.
Ia mai zi cum ai mai zis
Că parcă n-o fost de-ajuns,
Să mai fie cât o fost
Că amuși intrăm în post.
Strigătură:
Trei firuțe busuioc,
Văleleu, că bine joc,
Deia-mi Dumnezeu noroc!.
Refren:
Așa-i, bade, cum zici
Eu la joc îs cu lipici,
Așa-i, bade, cum spui
Tot omu-i cu treaba lui.

Sensul versurilor

Piesa este o invitație la dans și celebrare, tipică pentru folclorul românesc. Versurile evocă atmosfera unei petreceri tradiționale, cu strigături și referiri la obiceiurile locale.

Lasă un comentariu