Cine m-a dat dorului
Aibă casa cucului
Și hodina vântului,
Nici cucul nu are casă,
Nici vântul țară aleasă,
Cucul casă n-o făcut,
Vântu-n loc nu s-o oprit.
Să te-ajungă, bade-ajungă,
Să te-ajungă câte-am zis,
Lacrimile câte-am plâns,
Să te-ajungă câte-oi zice,
Lacrimile câte-oi plânge,
Așa mașcate ca bobul
Că tu mi-ai mâncat norocul.
Să te-nsori de nouă ori
Și să ai nouă feciori
Și la urm-o copiliță
Să te poarte de mânuță,
Să umbli din casă-n casă
Lumea să te miluiască,
S-ajungi și la pragul meu
Să te miluiesc și eu
Cu o mână de tărâță
Să știi că ți-am fost drăguță,
C-o coajă de turtă coaptă
Să știi că-i blestem de fată.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei femei trădate în dragoste, care aruncă un blestem asupra celui care i-a frânt inima. Blestemul detaliază o viață plină de încercări și umilințe, culminând cu cerșetoria și amintirea amară a dragostei pierdute.