În mohorâtă dimineață
Mijesc luminile ca-n fum,
Și parcă dincolo de drum
S-a isprăvit cu orice viață,
Că nu mai poți zări, de ceață,
O streașină, un pom, un fum….
Șovăitor vă-ntindeți pasul
Sub greul jilavului nor,
Vă doare-al inimii fior,
Vă-neacă lacrimile glasul,
Și mut rămâne „bun rămasul”
Pe buzele ce parcă mor….
Doar mâinile înfrigurate
Se caută, se-ating, se strâng…
Și iată că pe drum se sting
Luminile, odată toate,
Iar inimile vi se strâng,
De-aceeași presimțire… poate.
…Și mâinile înfrigurate
Se-nlănțuie de parcă plâng…
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea și tristețea unei despărțiri iminente. Imaginile mohorâte și sentimentul de pierdere accentuează starea emoțională a personajelor.