Ektro feat Faust – Hoții

Strofa întâi: |Ektro|.
În ’89 ați ieșit cu toții-n stradă,
A fost masacru pe bandă, spălat apoi de o tornadă.
Sângele vărsat de-ai noștri, voi l-ați numit ofrandă,
Da’ nimic nu s-a schimbat, explodez ca o grenadă.
Am efect scontat, nimic n-ați realizat,
Ați distrus ce-au clădit alții, zi-ne domnule deputat
De ce mor românii-n stradă? Bătrânii n-au pastile!
Zi-ne domnule președinte, cum dracu să trăim bine?.
Pe 7-8 milioane, eu nu văd un trai decent,
Oare dumneata cât ai bre’ acolo-n parlament?
De 10 ori mai mult, ne dați otravă, pe tavă
Sunteți ca hienele, când țara asta-i bolnavă.
Scumpiri la pâine și lapte, degeaba caută scuza,
Ăștia ne fură ca-n codru și cu „Ocaua lui Cuza”.
Hmmm, lovituri letale, unde-s drepturile tale?
Nu-s, garda sus, luptă cu sistemu’, matale!.

Refren: |Faust|.
Când lipsa-i tot ce obții și n-ai nicio scăpare,
Gândește-te că viața nu poate avea valoare.
Dacă suntem prinși ca-ntro mare închisoare,
În care pare că dispare orice cale de-evadare.
Când toți își bagă colții să îți ia totu’, frate,
Gândește-te că libertatea-i o necesitate,
Ca să nu fim și mâine tot cu mâinile legate,
Fă ceva-n privința asta, acum cât se mai poate!.

Strofa a 2-a: |Ektro|.
Ați vrut libertate, păi suntem liberi, poftim!
De fapt poftim la alții și încercăm să ne mințim,
C-o să avem și noi, însă avem doar nevoi,
Avem nevoie de voi, da’ voi ați uitat de noi.
Și mă zbat să răzbat, mă lupt cu morile de vânt,
Să-mi fac un rost pe pământ, să nu fiu o frunză-n vânt.
Să-mi las amprenta în țara mea, sincer, nu-mi doresc să plec,
Mesaj către România: Dați-mi șansa să încerc!.
Hai să le demonstrăm, l-avem în spate pe Mihai,
Suntem un popor viteaz, avem cel mai dulce grai.
De ce să ne lăsăm conduși, să fim conduși de niște hoți
Când putem pune stop, să-i înlăturăm pe toți.
De ce să moară o țară, când sistemul e de vina,
Refuz și vreau să fac ceva, lăcomia combină..
Goana dupa lei, Cotroceni demisia!
În contextul actual, nu mai apuc eu pensia!.

Refren: |Faust|.
Când lipsa-i tot ce obții și n-ai nicio scăpare,
Gândește-te că viața nu poate avea valoare.
Dacă suntem prinși ca-ntro mare închisoare,
În care pare că dispare orice cale de-evadare.
Când toți își bagă colții să îți ia totu’, frate,
Gândește-te că libertatea-i o necesitate,
Ca să nu fim și mâine tot cu mâinile legate,
Fă ceva-n privința asta, acum cât se mai poate!.

Strofa a 3-a: |Faust|.
Imaginează-ți că stăm aici de-o viață având speranță
Că vom stinge tot răul, dar cum să-i facem față?
Când 90% nu au nicio importanță
Pentru cei care conduc tratând totul cu ignoranță.
Cum, pot să-nclin această balanță?
Când poporul meu îngheață de frică și frig
Iar viața lor măreață, plină de lux, putere, bani gheață
Nu mai vede înspre cei comuni fiindcă nu mai au timp.
Și ce poți să schimbi? Nu poate să mă amuze,
Când în atâta confuzie ne țin multe ascunse.
Prea ocupați, preocupați să inventeze scuze,
Ne țin pe loc, în larg, ca un vapor fără pânze.
Și mă simt dator să pornesc în miezul nopții,
Să-i caut că ar trebui frate răpuși cu toții.
Le-aș suna ceasu’ tocmai când se dau de ceasu’ morții,
Ca să nu mai creadă că s-au întâlnit proștii cu hoții.

Refren: |Faust|.
Când lipsa-i tot ce obții și n-ai nicio scăpare,
Gândește-te că viața nu poate avea valoare.
Dacă suntem prinși ca-ntro mare închisoare,
În care pare că dispare orice cale de-evadare.
Când toți își bagă colții să îți ia totu’, frate,
Gândește-te că libertatea-i o necesitate,
Ca să nu fim și mâine tot cu mâinile legate,
Fă ceva-n privința asta, acum cât se mai poate!