Stau în camera umbrită,
De-o vatră rece încălzită,
Privesc pe geam, scriind de zor,
Afara munca robilor.
Din pomi cade ușor
O frunză veștedă-n ogor,
E noroi afară-n curtea cea săracă,
Cea ce-i și de Dumnezeu uitată.
Robul „B” cară uimit,
Un sac cu frunze foarte plin,
Iar bărbita sa roșcată
Plină-i toată de mătreață.
Și cu ochii săi încercănați,
De mitoi îngreunați,
Priveste leneș cine vine,
Se scobește-n nas, fără rușine.
Căci de muncă n-are chef,
Vrea timp liber berechet,
Gându-i zboară vrând-nevrand,
La sticla rece cu absint.
După orele de chiulit,
Repede a și fugit.
Restul zilei și-o petrece
Păzindu-și halba plină, rece.
Când e vară, stă pe-afară,
Și pe ploaie, cu teasta goală,
Transpirat, emană parfum
De alcool și de tutun.
Iar când mirosul e prea tare,
Își ia nasul la purtare,
Și se udă tot cu apă
Și se usucă de îndată,
Cu hârtie creponată.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața grea a unui muncitor de la țară, prins într-o rutină monotonă și sărăcăcioasă. Evadarea sa este alcoolul, refugiul temporar de la realitatea dură.