Barbu Lăutarul care-a fost odată
a cântat cu scripca doină și baladă.
Fimcă Lăutarul cel de la Rezină
cânta nu cu scripca, dar cu mandolină.
Aoleu, că-i dulce mandolina ceea:
poate că și vinul, poate că femeia.
Cum o strânge Fimcă lângă piept cuminte
și cum îi ciupește strunele fierbinte!
Omule, îi spune omului nevasta,
ai puțină grijă și de casa asta.
Buruiana-n vie crește ca hlujanul.
Lasă mandolina, taie buruianul!
Fimcă intră-n vie,
uite-l cum prășește!
Dar c-un ochi nevasta
tot și-o urmărește.
Și când ea pe-o clipă
singurel mi-l lasă,
fură mandolina
și-a fugit de-acasă
Satu-i mare-mare și-i cu drum departe,
ba aici e Fimcă, ba în altă parte:
strânge pe la case cântece de viață
și mai mult le plânge decât le învață.
Trece-o săptămână-două și apare,
dar nevasta pune ușilor zăvoare.
Du-te la nănasu, să te vază-oleacă!
Și se duce Fimcă, ce are să facă?
Finule, nânașul tot nânaș rămâne,
te-ai făcut ușernic, aveam eu un câine!
Nu-i așa, nănasu. Dar nici altfel nu e.
Numai mandolina ar putea să-ți spuie!
Aoleu, că-i dulce mandolina ceea:
poate că și vinul, poate că femeia.
Cum o strânge Fimcă lângă piept cuminte
și cum îi ciupește strunele fierbinte!
Bine, măi băiete, dar te râde-o lume!
Să mă râdă, nașu! Știu eu lumea cum e!
Lumea e ca lumea, are ochi și gură!
Cântecul și dorul nu-s de bătătură!
Înțelept nânașul.
Pâine caldă finul.
În ulcior, pe masă,
aburește vinul.
Norocel, măi Fimcă!
Să trăim și basta!
Ai cânta cu scripcă,
nu cu drâmba asta!.
Barbu Lăutarul care-a fost odată
a cântat cu scripcă doină și baladă.
Fimcă Lăutarul cel de la Rezină
cântă nu cu scripca, dar cu mandolină.
Sensul versurilor
Piesa prezintă povestea lui Fimcă Lăutarul, un muzician din Rezină, Moldova, care preferă mandolina vieții de familie. Refrenul subliniază atracția sa pentru muzică, vin și femei, în timp ce interacțiunea cu soția și nașul său dezvăluie conflictul dintre pasiunea sa și responsabilitățile cotidiene.