Dudah feat Tazy – Între Cer și Pământ

O nouă zi mă trezesc
Și nu știu ce să fac
Mă uit în jurul meu
Realizez că sunt singur
De fapt tot ce am avut
Am pierdut ca pe un fulg de nea
Mă uit la cer și mă întreb
Unde ești fata mea..
Stânga dreapta
Nu mai văd nimic interesant
Merg mereu cu capu’n jos
Catalogat de mulți stresant
Cu aceeași frică în suflet
Cuget la o zi mai bună
Nu știu dacă.
O să mai exist peste o lună
Speranța nu știu dacă
Mai mi-a rămas
Râd când băieții mei
Visează la extaz
Și spune-mi Doamne spune-mi
Eu pentru ce trăiesc
O fac doar pentru că
Probleme noi să întâlnesc
Prea mulți îmi spun
Și mâine e o zi
Mă întreb mereu
Dacă chiar va fi
Până atunci
O să mai scriu câteva hârtii
Până atunci când
O să dau mâna cu îngerii.
Refren x2.
Doamne..
Nu știu pe ce drum să apuc
Doamne…
Durerea mea eu Ți-o cânt
Aș vrea să ajung în rai
Dar ceva în mine spune STAI.
Nu ai știut niciodată
Ce e bine pentru tine
Ai căzut în plasa lor
Acum vrei să se termine
De la prieteni bunici și frați
Când ai căzut jos
Te-au privit de sus
Ar fi trebuit să îi bați
Slab de înger ai fost
De când te știu
Mereu te întrebai
Doamne asta-i drumul meu
Aici ar trebui să fiu?
Ai început să îți îneci
Amarul în băutură
Și-ți ziceai mereu dacă viața-i c***ă
Ar fi trebuit să o f*t în gură..
Păcat că nu ai făcut asta
Viața te-a f***t te-a părăsit și nevasta
Pe o bancă în parc
Te-am găsit gânditor
Acum câteva zile
Mi-ai zis Dudah
Nu știu ce să fac
Sincer aș vrea să se termine
Frățioru’ să te sinucizi
Nu e o scăpare
Dai dovadă de lașitate
Și asta mă doare
Îți dau un exemplu
Aia în scaun cu rotile
Oare au zile cu soare?
Gândește-te oare
Ei pentru ce trăiesc?
Dese ori trec pe lângă ei
Și le zâmbesc
Am avut un unchi care a murit
După 7 ani de suferință
Doamne ferește-mă de cei falși
De cei cu rea credință
Îndrumă-mă numai spre bine
Și fă o dată ceva
Coșmarul vreau să se termine.
Refren x2.
Doamne
Nu știu pe ce drum să apuc
Doamne
Durerea mea eu Ți-o cânt
Aș vrea să ajung în rai
Dar ceva în mine spune STAI

Sensul versurilor

Piesa exprimă disperarea și căutarea unui sens în viață, confruntându-se cu suferința și dezamăgirile. Persoana se simte pierdută și se întreabă care este drumul corect, căutând alinare și răspunsuri în credință.

Lasă un comentariu