Toamna-mi îneacă sufletul în fum,
Toamna-mi toarnă-n suflet roiuri de frunzare,
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragica beție moale legănare.
Ochii mei au cearcăne, ochii tăi îmi spun
Câtă deznădejde pașii noștri-mână
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri
Ca un vânt ce-nvarte ușa din țâțână.
Mâine dimineața o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineața
Cum prin descărnate tufe în grădini
Se rotesc fuioare vestede de ceață.
Și vei sta tăcută cum am stat și eu
Când ne-am plâns iubirea destrămată-n toamnă
Vei privi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Mâine dimineața o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineața
Cum prin descărnate tufe în grădini
Se rotesc fuioare vestede de ceață.
Pe când eu voi trece sub castani roșcați
Cu împietrite buze palid pe cărare
Or să mi se stingă pașii cadențați
În nisip scrâșnind lasă remușcare.
Mâine dimineața o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineața
Cum prin descărnate descărnate tufe în grădini
Se rotesc fuioare vestede de ceață.
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire dureroasă, folosind metafore ale toamnei pentru a ilustra tristețea și regretul. Naratorul anticipează o viitoare distanțare emoțională, amintindu-și de iubirea pierdută și de remușcările care îl vor urmări.