Da-i saraca lumea de mult, saraca lumea de mult,
Bun o fost și s-o trecut, bun o fost și s-o trecut.
Păi d-aia-i asta de amu, d-aia asta de amu,
Da-i bată-rar și bătrânu, bată-rar mânca-l focu.
Căci lumea-i asta de se vede, lumea asta de se vede,
Nu-i șir de măghiran verde, nu-i șir de măghiran verde.
Că-i un șiruț de mătrăgună, i-un șiruț de mătrăgună,
La puțini le pare bună, la puțini le pare bună.
Și cât am fost lume de tine, cât am fost lume de tine,
Nu ți-o fost urât cu mine, nu ți-o fost urât cu mine.
Dar de când am îmbătrânit, da de când am îmbătrânit,
Vad bine că ți-s urât, vad bine că ți-s urât.
Și cât am fost la mama me, cât am fost la mama me,
Eram pui de turture, mă iubește cine mă vede.
Dar de când îs al nimănui, da de când îs al nimănui,
Da nici îs pasăre nici pui, nici pe placu nu-s orșicui.
Păi c-așa-i viața omului, c-așa-i viața omului.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o viziune melancolică asupra vieții, accentuând trecerea timpului și pierderea atractivității odată cu îmbătrânirea. Vorbește despre cum se schimbă percepția celorlalți asupra ta odată cu înaintarea în vârstă și despre sentimentul de a nu mai aparține nimănui.