Decât să minți că mă vrei, sufletul tu să mi-l iei
Mai bine pleci și ne oprim, o să doară mai puțin
Decât să minți că mă vrei, sufletul tu să mi-l iei
Mai bine pleci și ne oprim, o să doară mai puțin.
Ți-am dat tot ce am avut mai bun
Dar simt că am dat totul pe un simplu trup
Am vrut să fie totul ca-n povești
Tu știi cine sunt, dar eu nu știu cine ești
Că te schimbi chiar și mai des decât vremea de afară
Nu mai pot să te înțeleg cum o făceam odată
Totul mi se pare acum că s-a întors pe dos
Și a devenit urât tot ce-a fost frumos
Te încurajez, hai pleacă, nu-ți mai suport minciuna
Că și dacă stai sau plângi pentru mine e tot una
Mă simt străin chiar și la mine acasă
Și chiar dacă suntem doi, tot simt că singur stau la masă
Știi, eu ți-am dat tot ce-am avut mai scump
Nu conturi bancare, ci inima din propriul trup
O spun din suflet și știu că mă crezi
Unde dragoste nu e, nu trebuie să fii nici tu.
Decât să minți că mă vrei, sufletul tu să mi-l iei
Mai bine pleci și ne oprim, o să doară mai puțin
Decât să minți că mă vrei, sufletul tu să mi-l iei
Mai bine pleci și ne oprim, o să doară mai puțin.
O să doară mai puțin dacă nu complicăm totul
Am vrut să schimb ceva și nu ai apreciat efortul
Apreciam tot ce primeam, uneori mă mai pierdeam
Chiar dacă pierdeam, eu la fel te iubeam
Astăzi inima plânge și nimeni nu-i mai zâmbește
Trebuia să mă ierți fiindcă orice om greșește
Erai rece, nici nu știu ce să zic
Ai rupt absolut totul și mă simt doar un nimic
Am o sticlă de alcool și umplu tot ce e gol
N-a fost un teatru prea frumos, am pierdut ultimul rol
Zâmbeam, amândoi era plăcut, era așa de bine
Ți-am promis că dacă o să pleci n-o să mai iubesc pe nimeni
Încă mă ignori, încă mă îngropi
O să zac în gânduri până te gândești să te întorci
Tot ce am găsit la tine n-o să mai găsesc la nimeni
Uite ce-am ajuns, o amintire, pa iubire.
Decât să minți că mă vrei, sufletul tu să mi-l iei
Mai bine pleci și ne oprim, o să doară mai puțin
Decât să minți că mă vrei, sufletul tu să mi-l iei
Mai bine pleci și ne oprim, o să doară mai puțin
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea cauzate de o relație toxică, marcată de minciună și lipsă de apreciere. Naratorul preferă o despărțire clară decât o continuare bazată pe falsitate, resimțind pierderea și singurătatea după destrămarea relației.